Indemnizatie de crestere a copilului studenta ultimul an




  Simydumi
Sunt studenta la Medicina Dentara anul 6 si termin scoala in luna iulie insa licenta o am in septembrie si termenul de nastere e tot in septembrie.

Este obligatorie licenta pt a primi indemnizatia, si daca da exista si alta varianta? Somaj?
1 raspuns la aceasta intrebare
  Ana Maria Popa
Licenta nu este obligatorie. Vei primi indemnizatia de crestere copil in baza urmatoarelor prevederi legale:

(5) Cele 12 luni prevazute la alin. (1) pot fi constituite integral si din perioadele in care persoanele s-au aflat in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:

m) frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar sau, dupa caz, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, in tara sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu exceptia situatiei de intrerupere a cursurilor din motive medicale;

t) se afla in perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor invatamantului obligatoriu sau, dupa caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului preuniversitar, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, cu sau fara examen de absolvire, in vederea angajarii ori, dupa caz, trecerii in somaj, calculate incepand cu data de 1 a lunii urmatoare finalizarii studiilor;

Cea mai avantajoaasa varianta este somajul. Imediat dupa absolvire depune-ti actele pentru somaj. Din somaj poti beneficia atat de concedii medicale cat si de concediu crestere copil. Somajul va fi suspendat pe perioada concediului de crestere copil, si se va relua de unde a ramas dupa terminarea acestuia.

Ti-a fost util acest raspuns?


Discutii pe aceeasi tema

Aici se discuta despre:
Indemnizatia de crestere a copilului pentru mame studente
Pe aceasta tema s-au postat:
174 intrebari si 177 raspunsuri
Distribuie

Citeste articolul
Indemnizatia de crestere a copilului pentru mame studente
Mamele studente au dreptul la indemnizatie de crestere a copilului daca timp de minim 12 luni in ultimii doi ani anteriori datei nasterii acestuia s-a...
Calculator indemnizatie maternitate
 

Fii la curent cu noutatile!

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi cele mai noi informatii despre drepturile gravidelor si ale mamelor.

Adresa ta de email:



 
Acasa   |   Drepturile gravidelor si ale mamelor   |   Consiliere   |   Documente   |   Legislatie   |   Stiri   |   Intrebari frecvente   |   Parteneri   |   Termeni si conditii   |    top
Copyright © www.drepturile-gravidelor.ro
  • User
  • Parola
  • Nu ai cont?