Concediul pentru cresterea copilului obligatoriu pentru tata cel putin o luna




Conform HG nr. 57/2012, pentru copiii nascuti incepand cu data de 1 martie 2012, cel putin o luna din concediul de crestere a copilului va reveni parintelui care nu a solicitat acest drept.
Spre exemplu, daca mama este cea care a solicitat concediul pentru cresterea copilului pana la 1 an (2 sau 3 ani, dupa caz), o luna din aceasta perioada va reveni tatalui, luna respectiva scazandu-se din concediul mamei.

Aceasta masura legislativa incearca alinierea la dispozitiile directivei europene 2010/18/UE, ce are ca obiective imbunatatirea concilierii intre viata profesionala, viata privata si cea de familie pentru parintii care lucreaza si a egalitatii intre femei si barbati in ceea ce priveste oportunitatile legate de piata fortei de munca si tratamentul la locul de munca in intreaga Uniune.

Categorii de persoane carora li se aplica aceasta prevedere legala


In situatia in care ambii parinti ai copilului au dreptul la concediul pentru cresterea copilului, este obligatoriu ca parintele care nu a solicitat acest drept sa efectueze cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului.

Se aplica aceleasi prevederi si in cazul persoanei care a adoptat copilul, careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei sau care are copilul in plasament ori in plasament de urgenta, precum si pentru persoana care a fost numita tutore, incepand cu data de 1 martie 2012.

Desi in continuare ne vom referi la obligativitatea taticilor de a efectua aceasta luna obligatorie de concediu crestere copil, intrucat aceasta este situatia cea mai frecventa, prevederea legislativa se aplica si mamei, in situatia in care solicitantul concediului pentru cresterea copilului pana la 1 an (2 sau 3 ani, dupa caz) este tatal.

Indemnizatia de crestere a copilului aferenta acestei luni se va calcula in functie de veniturile tatalui.

Situatii in care acest act normativ nu se aplica


- celalalt parinte nu intruneste conditiile de acordare a concediului de crestere a copilului

- familia este monoparentala

- persoana indreptatita nu solicita concediu pentru cresterea copilului (solicita numai acordarea stimulentului de insertie)

- persoana indreptatita se intoarce la lucru cu solicitarea stimulentului de insertie cu cel putin 3 luni inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an ori cu 6 luni inainte de implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, in cazul copilului cu handicap.

Formalitati


Ca sa intre in concediul pentru cresterea copilului de minim o luna, tatal trebuie sa depuna un dosar compus din cerere si documente doveditoare, cu cel putin 30 de zile inainte de intrarea efectiva in acest concediu..

Tatal poate solicita concediul sau de crestere copil, daca indeplineste conditiile de acordare, oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap.

Daca tatal nu solicita dreptul la concediul propriu de cel putin o luna, el trebuie sa anunte in scris agentia pentru plati si inspectie sociala judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, cu cel putin 60 de zile inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap

Ce face mama in acest timp?


In timpul in care tatal se afla in concediul sau obligatoriu de crestere a copilului, mama se reintoarce la serviciu sau poate opta pentru concediu fara plata.

Ce se intampla daca tatal nu efectueaza concediul de crestere copil timp de 1 luna?


Daca tatal nu solicita dreptul la concediul care ii revine, din concediul mamei se scade o luna. Asadar, ea va fi obligata sa se intoarca la serviciu cu o luna inaintea implinirii de catre copil a varstei limita de acordare a concediului.

In aceasta situatie mama poate opta pentru intoarcerea la serviciu sau pentru concediu fara plata, cererea pentru acordarea acestuia depunandu-se si inregistrandu-se la angajator.

Exemplu:

Daca mama beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului pana la 1 an, iar tatal nu solicita concediul sau de crestere a copilului, atunci se scade o luna din cele 12 luni de concediu la care mama ar fi avut dreptul. Asadar, mama are dreptul la numai 11 luni de concediu, ea trebuind sa se intoarca la serviciu cel tarziu in ziua urmatoare celei in care copilul implineste 11 luni.

IMPORTANT. Conform legii, pentru a avea dreptul la stimulentul de insertie pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, mama va trebui sa realizeze venituri supuse impozitului pe venit inainte de implinirea de catre copil a varstei de 1 an. Dar daca tatal nu efectueaza luna sa obligatorie de concediu de crestere a copilului, atunci mama are dreptul la doar 11 luni de concediu crestere copil, ceea ce face ca plata stimulentului sa fie conditionata de intoarcerea mamei la lucru inainte de varsta de 11 luni a copilului. Daca mama isi reia activitatea in ziua in care copilul implineste 11 luni sau mai tarziu, atunci nu mai beneficiaza de stimulentul de insertie.

Baza legislativa:


OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, cu modificarile si completarile ulterioare

ART. 11

Dreptul la concediul pentru cresterea copilului pana la un an, 2 sau 3 ani, in cazul copilului cu handicap, se acorda pe baza netransferabila persoanelor ai caror copii se nasc incepand cu data de 1 martie 2012, precum si pentru situatiile in care o persoana a adoptat copilul, careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei sau care are copilul in plasament ori in plasament de urgenta, precum si pentru persoana care a fost numita tutore, incepand cu aceasta data , in situatia in care ambele persoane din familia respectiva indeplinesc conditiile de acordare a acestuia, dupa cum urmeaza:

a) cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) in situatia in care persoana prevazuta la lit. a) nu solicita dreptul la concediul care ii revine, celalalt parinte nu poate beneficia de dreptul la concediu in locul acesteia.
  mariana87
Intrebarea a mai fost postata pe acest site si a primit raspuns. Eu ma aflu in aceeasi situatie, numai ca cei de la AJPIS nu imi recunosc dreptul de a...
1 raspuns
Intr-adevar, in cazul persoanelor singure nu este valabila prevederea legala care obliga celalalt parinte sa efectueze minim o luna din durata totala ...
  trofinmadalina
Eu sunt angajata cu contract de munca pe o perioada de 6 luni. Sotul meu lucreaza de multi ani, deci are toate impozitele catre stat. Poate sa ia ind...
1 raspuns
Daca tatal a realizat venituri in cele 12 luni anterioare nasterii, atunci el are dreptul la concediul si indemnizatia de crestere a copilului sau la ...
  ryana004
Concediul pentru cresterea copilului este obligatoriu pentru tata cel putin o luna inainte de implinirea varstei de 2 ani a copilului. Asta inseamna c...
1 raspuns
Legea prevede ca fiind obligatorie efectuarea a cel putin o luna de concediu de crestere a copilului pentru tata, in situatia in care ambii parinti in...
  violeta irina
Sunt in ccc de 2 ani si as vrea sa incep munca cu 2 luni mai devreme, dar nu la locul de munca anterior de ccc. Pot sa demisionez (sau sa cer incetar...
1 raspuns
Incetarea contractului tau individual de munca nu are nicio influenta asupra CCC al tatalui. Tatal are dreptul de a efectua CCC indiferent de situatia...
  savuiuliana
Daca tatal nu are 12 luni consecutive pe cartea de munca nu poate beneficia de indemizatie crestere copil in luna in care trebuie sa stea acasa. A d...
1 raspuns
Legea care obliga parintele care nu a solicitat concediul de crestere a copilului sa efectueze cel putin o luna din durata totala a acestuia se aplica...
 

Fii la curent cu noutatile!

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi cele mai noi informatii despre drepturile gravidelor si ale mamelor.

Adresa ta de email:



 
Acasa   |   Drepturile gravidelor si ale mamelor   |   Consiliere   |   Documente   |   Legislatie   |   Stiri   |   Intrebari frecvente   |   Parteneri   |   Termeni si conditii   |    top
Copyright © www.drepturile-gravidelor.ro
  • User
  • Parola
  • Nu ai cont?
 
 
Regulamentul concursului
INSCRIERE - numai pentru GRAVIDE!
Daca esti GRAVIDA, completeaza corect formularul de mai jos:
NUME
PRENUME
EMAIL
TELEFON
DATA la care vei naste
(ZZ-LL-AAAA)
JUDETUL in care urmeaza sa nasti
 
Nu ma intereseaza
inchide [x]